Țara Cantoanelor este unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa, cu peisaje alpine superbe, lacuri și păduri, orașe medievale și metropole moderne. Iată care sunt atracțiile acestei destinații de vacanță potrivite pentru orice anotimp:
Geneva
Situat pe malul lacului cu același nume, Geneva este un oraș cosmopolit, cu aer franțuzesc și eleganță italiană. Jet d’Eau, una dintre cele mai spectaculoase fântâni arteziene din lume, Templul Sf. Pierre, Jardin Anglais și Parc de la Grange sunt cele mai cunoscute atracții turistice, alături de Palais des Nations și Muzeul Patek Philippe, un adevărat templu al ceasurilor elvețiene.
Zurich
Ideal pentru un city break reușit, Zurich este centru cultural și economic al Elveției, cu o arhitectură impresionantă și atracții naturale deosebite, pecum Bürkliplatz, Casa Sprüngli., Muzeul Jucăriilor, Opera sau Basilica Grossmünster. Sunt frecvent zboruri către Zurich Elveția de pe diferite aeroporturi din țară, așa că puteți rezerva oricând vacanță în acest oraș cochet și cosmopolit.
Berna
Capitala țării este un oraș surprinzător, înconjurat de apele râului Aare, de o mare frumusețe, și cu un patrimoniu arhitectural ce amintește de farmecul Veneției. Muzeul de artă, Turnul cu ceas, Muzeul Einstein, Rosengarten, Berner Münster, Centrul Paul Klee sunt atracții faimoase ale acestei metropole ce pare mereu în vacanță.
Lucerna
Perla Alpilor Bernezi, Lucerna este una dintre destinațiile populare din Elveția, cu peisaje desprinse parcă din filmele de epocă. Lacul Lucerne, Podul Capelei și Podul Spreuer, Orașul Vechi, Biserica Iezuită, Muzeul Transportului și iconicul Munte Pilatus sunt atracțiile turistice ale acestui oraș înconjurat de păduri și ape.
Basel
Un muzeu în aer liber, vesel și colorat, Basel impresionează prin stilul arhitectonic eclectic și atmosfera boemă. Obiectivele turistice precum Podul Mittlere, Orașul vechi, Muzeul de artă, Basel Minster, Poarta Spalentor, Muzeul de Antichități și Colecția Ludwig, Muzeul Jean Tinguely, Vitra Design Museum sunt vizitate de milioane de turiști anual.
Interlaken
Stațiunile montane elvețiene sunt celebre prin peisajele lor spectaculoase și pârtiile de schi la mari altitudini. Un astfel de loc este Interlaken, preferat de iubitorii sporturilor de iarnă și de pasionații drumețiilor montane. Puteți petrece aici o vacanță de vis printre lacuri glaciare, amenajări peisagistice unice în lume, cascade subterane și peșteri ascunse în inima muntelui.
Zermatt
Denumită și capitala sporturilor de iarnă, stațiunea Zermatt este renumită pentru pârtiile lungi, frumusețile naturale și facilitățile de turism alpin din Paradisul glaciar Matterhorn. Cea mai mare și mai înaltă stațiune de schi din Europa își întâmpină turiștii cu ospitalitate la superlativ și cu peisaje unice, pe care le pot admira mergând cu trenul pe calea ferată situată la cea mai înaltă altitudine de pe continent.
Appenzell
Un oraș istoric, faimos prin fabricile de brânzeturi ale călugărilor din abații, Appenzell este un loc fermecător, perfect pentru drumeții montane, vacanțe idilice la ferme și căsuțe tradiționale. Cele mai cunoscute obiective turistice sunt Biserica Catolică St. Maurice, Mănăstirea Fecioarei Maria a Îngerilor, Castelul Appenzell, Muzeul de Folclor Stein.
Ticino
Farmecul italienesc al Țării Cantoanelor se regăsește la Ticino, orășelul vesel și pitoresc din sudul Elveției. Gastronomia, arhitectura, atmosfera vechilor cartiere medievale, castelele semețe, frumusețea orașelor Lugano și Bellinzona – toate acestea sunt argumentele pentru o vacanță în cea mai originală regiune helvetă.
Saint Moritz
Nu putea lipsi din topul atracțiilor turistice elvețiene cea mai veche și mai faimoasă stațiune europeană: Saint Moritz. Simbol al luxului și etalon al eleganței, orășelul din Graubünden este o destinație ideală în orice anotimp, pentru sporturi, plimbări cu funicularul și mai ales cu trenurile turistice Glacier Express, pe cea mai frumoasă cale ferată alpină, între Zermatt și St. Moritz.
















![5 pași pe care să-i urmezi pentru a avea grijă de sănătatea ochilor tăi Sănătatea ochilor necesită atenție constantă. Înarmându-te cu informațiile pe care ți le prezentăm în acest articol, vei putea să îți protejezi vederea și să îți menții ochii sănătoși pe termen lung. 1. Mergi la controale optometrice regulate Înțelegerea importanței examinărilor optometrice regulate este primul pas către îngrijirea adecvată a sănătății ochilor. Acestea pot detecta problemele de vedere în stadii incipiente, când sunt mai ușor de tratat. Mai mult decât atât, un control optometric nu se limitează la evaluarea acuității vizuale, ci poate identifica și semne timpurii ale unor boli care nu au simptome evidente. Optează pentru testarea vederii gratuită în Brașov și verifică sănătatea ochilor tăi! Frecvența controalelor oftalmologice poate varia în funcție de vârstă, istoricul familial și alți factori de risc, motiv pentru care este stabilită de către optometrist, în urma primei consultații. Simptome precum vederea încețoșată, dureri de cap frecvente sau probleme cu vederea nocturnă sunt semne că este timpul să te programezi la o vizită la optometrist [1]-[2]-[3]. 2. Achiziționează ochelarii de vedere doar în baza prescripției optometrice Achiziționarea ochelarilor de vedere în baza unei prescripții optometrice este de o importanță majoră pentru protejarea și îmbunătățirea sănătății oculare. Un examen optometric complet, efectuat de un optometrist calificat, nu numai că va determina corecția necesară, dar poate și identifica afecțiuni oculare precoce. Achiziționarea de ochelari de vedere fără prescripție poate părea o opțiune atractivă, însă acest lucru poate avea consecințe negative asupra sănătății oculare pe termen lung. În plus față de faptul că nu oferă corecția necesară, ochelarii cumpărați fără prescripție pot agrava problemele de vedere și pot determina apariția unor probleme de sănătate serioase. 3. Poartă ochelarii adecvați trăsăturilor tale Alegerea ochelarilor potriviți nu este doar o chestiune de modă, ci și una care poate avea un impact asupra confortului și a vederii tale. Selectarea corectă a ramei ochelarilor în funcție de forma feței este un aspect fundamental. De exemplu, ochelarii de tip aviator sunt recomandați pentru fețele cu formă de inimă, în timp ce ochelarii pătrați sau dreptunghiulari sunt adecvați pentru cele ovale sau rotunde. Ramele în stil ochi de pisică sunt ideale pentru fețele sub forma de inimă. În magazinele de ochelari Lensa din Brașov găsești o varietate de modele din toate stilurile, astfel că îți vei găsi cu ușurință perechea ideală. 4. Discută cu medicul despre necesitatea purtării ochelarilor pentru calculator Problemele de vedere legate de utilizarea prelungită a dispozitivelor digitale reprezintă o realitate cu care se confruntă multe persoane. Acesta este un punct de pornire important pentru o discuție cu optometristul tău. În această discuție, ar trebui să abordezi și beneficiile purtării ochelarilor de calculator. Aceștia sunt special concepuți pentru a reduce reflexiile, a îmbunătăți contrastul și a preveni oboseala oculară. Consultarea unui optometrist este necesară înainte de a lua orice decizie legată de ochelarii de calculator. Doar un specialist poate determina dacă o persoană are nevoie de acești ochelari sau nu. De asemenea, medicul poate determina ce tip de lentile sunt cele mai potrivite pentru nevoile tale specifice. 5. Respectă instrucțiunile lentilelor de contact Dacă decizi să porți lentile de contact, respectarea instrucțiunilor de utilizare a acestora este imperioasă pentru o bună sănătate oculară. Prima regulă a utilizării lor este să îți speli întotdeauna mâinile înainte de a le atinge. Trebuie să știi cum să le aplici și să le înlături corect, pentru a preveni eventualele leziuni. De asemenea, durata de purtare nu ar trebui să depășească recomandările producătorului sau ale optometristului. În cazul apariției unor probleme, cum ar fi disconfortul, roșeața sau vederea încețoșată, este recomandat să îndepărtezi imediat lentilele și să contactezi optometristul. Curățarea și întreținerea lentilelor de contact sunt la fel de importante. Lentilele trebuie curățate zilnic cu soluția recomandată, pentru a înlătura depunerile și bacteriile. Depozitarea se face într-un recipient special, care trebuie să fie întotdeauna curat și umplut cu soluție nouă. Nu este indicată reutilizarea soluției vechi sau folosirea apei de la robinet. Înlocuirea lentilelor de contact ar trebui să se facă potrivit recomandărilor producătorului și ale optometristului. Lentilele uzate sau expirate pot provoca infecții sau alte probleme oculare. Grija pentru sănătatea ochilor noștri trebuie să fie o prioritate. Prin urmarea regulată a acestor pași, putem preveni sau cel puțin minimiza apariția problemelor de vedere. Surse de referință: 1. CDC. “Keep an Eye on Your Vision Health.” Centers for Disease Control and Prevention, 1 Oct. 2020, www.cdc.gov/visionhealth/resources/features/keep-eye-on-vision-health.html. Accessed 19 Jan. 2024; 2. “Do I Need Glasses? Test, Reading, Headaches, and More.” Healthline, 1 Mar. 2018, www.healthline.com/health/do-i-need-glasses. Accessed 19 Jan. 2024; 3. “Eye Health | Nidirect.” Www.nidirect.gov.uk, 30 Nov. 2018, www.nidirect.gov.uk/articles/eye-health. Accessed 19 Jan. 2024.](https://www.e-brasov.ro/wp-content/uploads/2024/03/Sanatatea-ochilor-necesita-atentie-constanta-Inarmandu-te-cu-informatiile-pe-care-ti-le-prezentam-in-acest-articol-vei-putea-sa-iti-protejezi-vederea-si-sa-iti-mentii-ochii-sanatosi-pe-termen-lung-218x150.jpg)








