Una dintre metodele eficiente de încălzire este cea care presupune folosirea sobelor pe lemne. Deși trăim în era sistemelor moderne de încălzire, sobele pe lemne au și un farmec aparte, dar și o utilitate pe măsură. Pentru a utiliza sobele pe lemne este necesar să știi cum se aprinde focul, așa că iată care sunt măsurile de siguranță pe care trebuie să le ai în vedere în această situație.
Folosește materiale potrivite pentru aprindere
Sobele pe lemne funcționează pe bază de combustibil solid, iar pentru aprindere vei avea nevoie de peleti din rumegus si brichete din lemn și de o sursă de aprindere. Trebuie să ai în vedere faptul că materialul de aprindere trebuie să fie uscat, pentru a facilita aprinderea.
Brichetele și peleții se găsesc în magazinele specializate, de unde vei putea cumpăra chiar și cantități mai mari, pe care să le depozitezi pentru mai mult timp. Ai grijă la depozitare, pentru că zonele în care vei depozita peleții vor trebui să fie uscate, astfel încât combustibilul solid să poată fi exploatat în mod corect.
Curăță foarte bine focarul sobei și cenușarul
Atât focarul cât și cenușarul trebuie să fie foarte bine curățate înainte de aprinderea efectivă a focului, deoarece cantitatea de cenușă acumulată poate determina aprinderea lentă a focului.
Cenușarul trebuie curățat după fiecare foc făcut, pentru că altfel nu vei obține tirajul de care vei avea nevoie pentru aprinderea focului. Cenușa va bloca fluxul de aer, iar aprinderea se va face cu dificultate, așa că întotdeauna trebuie curățat cenușarul.
Atenție la substanțele folosite pentru aprindere
Aprinderea focului ar trebui să se facă într-un mod cât mai natural, fără a mai fi nevoie de alte substanțe care să faciliteze arderea. Nu folosiți benzină sau motorină în sobă, pentru aprindere și nici alte substanțe inflamabile, pentru că acestea pot provoca accidente și explozii.
Sub nicio formă nu trebuie aruncate lucruri inflamabile în sobă, cum ar fi tuburile de spray sau cutiile de vopsea, pentru că acestea pot exploda și pot deteriora iremediabil soba, producând de asemenea și pagube însemnate.
Păstrează o distanță corectă față de zona de aprindere
Atunci când faci focul în sobă este recomandat ca aprinderea să se facă respectând zona de siguranță, luând în calcul cel puțin 40 de centimetri față de focar. Acest lucru se justifică prin faptul că aprinderea poate fi, în unele cazuri, violentă, iar flacăra poate depăși perimetrul sobei, spre exterior.
Pentru a preîntâmpina această problemă se recomandă ca persoana care aprinde focul să respecte distanța și să își protejeze astfel integritatea corporală. Nu apropia foarte mult fața de gura sobei și nici nu introduce mâinile foarte adânc în focar.
Închide ușa sobei după aprindere
Pentru a facilita arderea și pentru a te proteja de accidente este necesar să închizi ușa sobei după aprinderea efectivă a focului. Trebuie să ai în vedere faptul că pot sări scântei în timpul arderii, iar acestea pot produce incendii, drept pentru care este indicat să optezi pentru închiderea efectivă a ușii de la sobă.
Curăță frecvent coșul de fum
Pentru a asigura evacuarea corectă a gazelor rezultate în urma arderii este necesar să cureți frecvent coșul de fum. Dacă acesta se înfundă riști producerea de incendii sau chiar refularea gazelor arse la interior, lucru care poate fi deosebit de periculos.
Coșul de fum se poate înfunda din cauza arderii defectuoase, din cauza deficiențelor de construcție, dar și din cauza cuiburilor de păsări care pot cădea în interiorul acestora. Este recomandat să apelezi la firme specializate care să te ajute să cureți aceste zone, astfel încât să ai siguranța utilizării sobelor cu lemne ori de câte ori este necesar acest lucru.